Serena Williams reacționează după gluma nereușită a președintelui federației de tenis ruse: „Declarațiile lui sunt sexiste și rasiste”

Serena Williams reacționează după gluma nereușită a președintelui federației de tenis ruse:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai bună jucătoare de tenis a lumii, Serena Williams, l-a criticat astăzi, într-o conferință de presă susținută înaintea debutului Turneului Campioanelor de la Singapore, pe Șamil Tarpișev, președintele federației ruse de tenis, cel care a folosit ieri, în timpul unei emisiuni televizate din Rusia,  apelativul „frați” pentru a o descrie pe ea  și pe sora sa, Venus.

„Cred că declarațiile lui sunt sexiste și, în același timp, rasiste. Am făcut tot ce am putut face și asta este tot ce pot spune. Nu am fost foarte fericită când am văzut aceste declarații și cred că mulți oameni au simțit la fel, dar cred că WTA-ul și Federația Americană de Tenis au făcut o treabă minunată atunci când au luat atitudine față de aceste comentarii”, a fost reacția liderului mondial.

Șamil Tarpișev, care a fost amendat de WTA cu 25.000 de dolari, a primit o suspendare de un an pentru declarațiile insultătoare la adresa surorilor Williams. Ieri, la câteva ore după ce presa internațională i-a preluat comentariile, Tarpișev, membru al Comitetului Olimpic Internațional, și-a cerut scuze, afirmând ca declarațiile sale au fost interpretate greșit și că nu a dorit să le insulte pe cele două jucătoare americane.

Articol publicat de Cristian Voicu
 
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×